„China”, spre Cipru

Redactor:
Mihai Nejneru
  • Publicat:
  • Actualizat:

După Florin Bratu, a apărut a doua victimă după evenimentele
petrecute în cantonamentul echipei la Cluj, Andrei
Mărgăritescu.

Chiar dacă inițial Ioan Andone și-l dorise la echipă, Mărgăritescu
este foarte aproape de a se transfera în străinătate, fiind curtat
de două dintre echipele de top ale campionatului cipriot.

Într-un interviu acordat pentru ProSport la scurt timp după ce a
fost reprimit la prima echipă, Andrei Mărgăritescu declara tranșant
că nu va continua la Dinamo. Vorbele fotbalistului de 30 de ani au
avut acoperire, iar zilele viitoare acționarii clubului din „Ștefan
cel Mare” vor anunța oficial despărțirea de „China”, care este
dorit de două dintre cele mai puternice formații din campionatul
cipriot, Omonia Nicosia și AEL Limassol.

Șefii din „Groapă” și-au dat acceptul, alb-roșiii urmând să
primească în schimbul cedării mijlocașului aproximativ 300.000 de
euro. Dornic să-l păstreze în lot pentru sezonul viitor, Andone nu
a putut să-l determine pe Mărgăritescu să se răzgândească, acesta
fiind decis să încheie conturile cu Dinamo după ultimele
evenimente.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×